Ugrás a tartalomra
Tusea - de câte tipuri este, de ce apare și la ce modalități de calmare poți apela?

Tusea - de câte tipuri este, de ce apare și la ce modalități de calmare poți apela?

Tusea este unul dintre cele mai comune simptome în lupta cu răcelile și afecțiunile respiratorii, care apare mai ales în sezonul rece. De asemenea, această reacţie de apărare a organismului este un act reflex, cu scopul de a elimina secreţiile din căile respiratorii, plus alţi corpi străini. Poate avea o varietate de forme și cauze, fiecare necesitând o abordare specifică pentru a fi tratată corespunzător. În continuarea acestui articol, vei afla ce reprezintă tusea, câte tipuri sunt, cauzele acestora și modalitățile de calmare cu sprijinul remediilor apiterapeutice naturale.

 

Cuprins:

1. Tuse - ce este și de câte tipuri poate fi?

2. Tusea la copii - tipuri comune, cauze și diferențe față de cea întâlnită la adulți

3. Tusea seacă, persistentă şi alte tipuri - de ce apar și cum pot fi calmate?

1. Tuse - ce este și de câte tipuri poate fi?

tuse femeie care tuseste

Fotografie de Edward Jenner pe Pexels.com 

Tusea reprezintă un simptom al unor afecțiuni respiratorii și poate fi considerată o reacție de apărare a organismului împotriva iritanților sau infecțiilor din căile respiratorii. Este un act reflex complex, care implică o serie de mecanisme neurologice și musculare pentru a elimina substanțele străine sau mucusul din plămâni, gât sau trahee.

Atunci când căile respiratorii sunt iritate de diverși factori, cum ar fi praful, fumul, polenul, virusurile sau bacteriile, receptorii nervoși din aceste zone transmit semnale către creier. Ca răspuns la aceste semnale, creierul inițiază un reflex care determină contracția musculaturii pieptului și a mușchilor abdominali, generând o expulzare bruscă de aer din plămâni. Acest proces ajută la eliminarea iritanților sau secrețiilor și la desfundarea căilor respiratorii.

Tusea este, aşadar, un simptom comun întâlnit în diferite afecțiuni respiratorii și poate varia în funcție de cauză, durată și caracteristicile asociate. Înțelegerea diferitelor tipuri de tuse poate ajuta la identificarea cauzei subiacente și la stabilirea unui plan adecvat de tratament. Iată câteva dintre cele mai întâlnite tipuri de tuse, în special la adulţi, şi informaţii esenţiale despre acestea:

1. Tusea seacă, neproductivă sau uscată nu produce mucus și poate fi mai deranjantă și iritativă. De asemenea, prin acest tip de tuse nu se elimină sputa. Cauzele tusei seci pot fi diverse iritații ale căilor respiratorii, cum ar fi fumul de țigară, poluarea, alergiile, astmul şi refluxul gastroesofagian. Aceasta poate fi un răspuns natural al organismului la iritarea căilor respiratorii sau poate indica o afecțiune subiacentă.

2. Tusea productivă sau umedă este însoțită de expectorație, adică eliminarea de mucus sau secreții din plămâni sau gât. Printre cauzele comune se află infecțiile virale, cum ar fi gripa sau răceala, bronșita acută şi pneumonia. Acest tip de tuse ajută la curățarea căilor respiratorii și la eliminarea secrețiilor sau a agenților patogeni.

3. Tusea nocturnă se agravează în timpul nopții, fiind printre cauzele tulburărilor de somn ce duc la starea de oboseală cronică în timpul zilei. Alte cauze ale tusei de acest tip, întâlnite în special la adulţi, pot fi refluxul gastroesofagian, astmul bronşic, insuficienţa cardiacă sinuzita, rinita alergică, fumatul şi nu numai. Prin urmare, tusea nocturnă şi cauzele sale sunt serioase şi necesită să fie tratate corespunzător pentru restabilirea stării de bine.

4. Tusea acută apare brusc și are o durată limitată, de obicei mai puțin de trei săptămâni. Se poate manifesta din cauza anumitor infecții virale, precum gripa sau răceala, uneori din cauza unor infecții bacteriene, cum ar fi pneumonia. Organismul reacţionează la invazia virală sau bacteriană, prin declanşarea unui răspuns inflamator, apoi contribuie la eliminarea agenților patogeni.

5. Tusea cronică persistă timp de mai multe săptămâni, cum ar fi patru săptămâni la copii şi opt săptămâni la adulţi. Cauzele tusei de acest fel pot fi reprezentate de diferite afecțiuni subiacente sau nedepistate, precum astmul, bronșita cronică, BPOC, respectiv Boala pulmonară obstructivă cronică sau refluxul gastroesofagian. Mai mult, acest tip de tuse necesită evaluare medicală pentru a identifica cauza și pentru a stabili un plan de tratament adecvat.

6. Tusea convulsivă sau pertussis, cunoscută şi drept “tuse măgărească” se caracterizează prin accese de tuse intense și incontrolabile. De asemenea, este o afecţiune respiratorie foarte contagioasă, fiind cauzată de infecția cu bacteriile Bordetella pertussis şi parapertussis.

7. Tusea alergică este declanșată de expunerea la alergeni, cum ar fi polenul anemofil, praful, mucegaiul sau blana animalelor de companie. În plus, reprezintă un răspuns al sistemului imunitar la alergeni și poate fi însoțită de mâncărime în gât sau la nivelul ochilor și strănuturi repetate.

Tusea poate fi un simptom neplăcut și uneori extrem de deranjant, care poate afecta calitatea vieții unei persoane de orice vârstă. Consultarea sfatului unui medic este recomandată în cazul unei tuse persistente sau severe, pentru a determina cauza și pentru a primi îndrumare adecvată în ceea ce privește tratamentului și gestionarea simptomelor.

2. Tusea la copii - tipuri comune, cauze și diferențe față de cea întâlnită la adulți

tuse copil bolnav in pat mama

Fotografie de MART PRODUCTION pe Pexels.com 

Tusea la copii și la bebeluși poate fi diferită față de cea întâlnită la adulți din mai multe motive, inclusiv din cauza sistemului lor respirator în curs de dezvoltare și a sensibilității crescute la anumiți factori. Iată câteva dintre tipurile de tuse la copii și la bebeluși:

1. Tusea convulsivă (pertussis) este mai frecventă la această categorie de vârstă, având în vedere că lipsesc paroxismele, și poate fi mai severă decât la adulţi. Accesele de tuse pot fi intense și pot provoca dificultăți respiratorii și vărsături.

2. Tusea alergică poate fi cauzată de alergiile la alimente, mediul înconjurător sau alți alergeni, provocând tuse și dificultăți respiratorii. În schimb, la adulți, alergiile pot fi mai bine controlate sau pot fi mai ușor de identificat și gestionat decât la copii și bebeluși.

3. Tusea cronică cu simptome de wheezing sau respiraţie şuierătoare este mai comună în rândul copiilor și poate fi asociată cu astmul bronşic sau cu infecțiile respiratorii, cum ar fi bronșiolita. Aceste simptome sunt mai uşor de gestionat la persoanele adulte, deoarece cauzele subiacente pot fi mai puțin frecvente.

4. Tusea cauzată de afecțiuni specifice, cum ar fi bronșiolita, o infecţie pulmonară, pot provoca tuse și alte simptome respiratorii specifice acestei vârste. Aceste afecțiuni pot fi mai puțin frecvente și mai ușor de tratat, deoarece sistemul respirator al adulților este mai bine dezvoltat.

5. Tusea ca rezultat al infecțiilor respiratorii recurente. La copii şi la bebeluşi, infecțiile virale sunt mai des întâlnite și pot provoca tuse și alte simptome respiratorii neplăcute. Sistemul imunitar al adulților este mai puternic, iar infecţiile virale pot apărea mai rar.

6. Tusea ca rezultat al expunerii la factori de mediu nefavorabili, precum poluarea aerului sau fumul de țigară pot provoca tuse și alte simptome respiratorii la copii și la bebeluși. Deși adulții sunt, de asemenea, afectați de factorii de mediu, sistemul lor respirator poate fi mai rezistent la aceștia, în comparație cu cel al copiilor.

Tusea la copii și la bebeluși poate fi diferită față de cea întâlnită la adulți din mai multe motive, inclusiv din cauza sistemului lor respirator în curs de dezvoltare și a sensibilității crescute la anumiți factori. Este important ca fiecare părinte să cunoască aceste diferențe și să consulte sfatul unui medic pediatru în cazul în care copilul prezintă tuse persistentă sau alte simptome respiratorii, pentru stabilirea tratamentului adecvat.

3. Tusea seacă, persistentă şi alte tipuri - de ce apar și cum pot fi calmate?

Pentru că deja ai te-ai familiarizat cu modul de manifestare şi cauzele prezente la tusea seacă și la celelalte tipuri, mai departe vei afla, în detaliu, care sunt cauzele tusei persistente. Mai exact, tusea persistentă este definită ca acel tip care persistă timp de mai multe săptămâni sau chiar luni, în ciuda tratamentului urmat şi a încercării de a gestiona simptomele. Există o serie de posibile cauze ale acestui tip de tuse, iar identificarea acestora poate fi esențială pentru calmarea şi tratarea simptomelor și îmbunătățirea calității vieții. Iată câteva cauze frecvent întâlnite:

  • Afecțiunile respiratorii:

Bronșita cronică: reprezintă inflamația persistentă a căilor respiratorii, care poate duce la tuse persistentă, în special la fumători sau la cei expuși la diverși iritanți ai căilor respiratorii.

BPOC (Bronhopneumopatia Obstructivă Cronică sau Boala Pulmonară Obstructivă Cronică): este o afecțiune progresivă caracterizată prin inflamație și deteriorarea țesutului pulmonar, care poate provoca tuse persistentă și dificultăți de respirație.

Sinuzita cronică: infecțiile sau inflamațiile cronice ale sinusurilor pot irita căile respiratorii superioare și pot cauza tuse persistentă.

  • Alergiile:

Rinite alergice: reacțiile alergice la polen, praf, mucegai sau alți alergeni pot irita căile respiratorii și pot duce la tuse persistentă.

Astm alergic: expunerea la alergeni poate provoca inflamația căilor respiratorii, iar spasmele bronșice sau bronhospasmul pot contribui la apariţia tusei persistente.

  • Alte cauze ale tusei persistente: 

Refluxul gastroesofagian (GERD): acidul din stomac, care urcă în esofag, poate irita gâtul și poate provoca tuse persistentă, mai ales în timpul nopții sau după mese.

Medicamente: anumite medicamente, cum ar fi inhibitorii de ECA (enzima de conversie a angiotensinei), pot provoca tuse persistentă ca efect secundar, în anumite cazuri.

Infecții respiratorii recurente, cum ar fi bronșitele sau pneumoniile, pot duce la tuse persistentă în timpul sau după tratament.

Fumatul activ sau expunerea la fumul de țigară poate irita căile respiratorii și poate contribui la manifestarea acestui tip de tuse.

Factorii de mediu: poluarea aerului, praful, fumul produs de diferiţi factori sau alte substanțe toxice din mediul înconjurător pot irita căile respiratorii și pot provoca tusea de acest fel.

Prin urmare, tusea persistentă poate fi cauzată de o varietate de factori, inclusiv afecțiuni respiratorii cronice, alergii, reflux gastroesofagian, medicamente, expunerea la fum și alți factori de mediu. Este important ca persoanele care suferă de tuse persistentă să se adreseze unui medic pentru consult și tratament adecvat.

  • Ce calmează tusea?

Calmarea tusei poate contribui la facilitarea vindecării și poate oferi o stare de confort. Pentru ameliorarea acesteia, există anumite metode naturale și benefice pentru organism, cum ar fi remediile naturale cu produse apicole.

De exemplu, lăptișorul de matcă și păstura conţin numeroase substanțe benefice, precum enzime, vitamine și minerale, care contribuie la întărirea sistemului imunitar, inclusiv în sezonul rece. Deoarece includ amestecuri de miere, propolis, ginseng, polen și alte ingrediente sănătoase, tonicele apicole au proprietăți antibacteriene și antiinflamatorii și pot calma tusea, restabilind şi starea de energie în acelaşi timp. De asemenea, polenul crud, în special cel de Facelia, este bogat în nutrienți și antioxidanți, contribuind la susținerea sistemului respirator. Un alt produs apicol bogat în substanțe nutritive este mierea de mană, unul dintre cele mai recomandate în calmarea tusei. 

Cu proprietăți antibacteriene puternice, mierea de Manuka poate ajuta la combaterea infecțiilor și la calmarea tusei. Cunoscut pentru proprietățile sale antibacteriene și antiinflamatorii, propolisul are și el un rol important în reducerea inflamației și calmarea tusei. 

Toate aceste remedii cu produse apicole naturale au valori terapeutice şi pot fi administrate atât copiilor, cât şi adulţilor. Dacă te întrebi cum să opreşti tusea, poate fi necesar un tratament medicamentos recomandat de medicul specialist, alături de suplimentele naturale.

Alte metode eficiente pentru ameliorarea tusei:

În plus, există și alte metode naturale care pot contribui la calmarea tusei, cum ar fi:

Umidificarea aerului: folosirea unui umidificator în cameră poate contribui la menținerea unui nivel optim de umiditate, reducând astfel iritarea căilor respiratorii și calmând tusea.

Hidratarea: consumul unei cantități adecvate de lichide, cum ar fi apă, ceaiuri calde sau supă, poate subția mucusul și poate face mai ușoară eliminarea acestuia prin tuse.

Inhalarea vaporilor de la o soluție specială de sare de mare sau uleiuri esențiale, cum ar fi eucaliptul sau menta, poate ajuta la deschiderea căilor respiratorii și la calmarea tusei.

Gargara cu apă sărată: poate ajuta la reducerea inflamației în gât și la calmarea tusei, prin eliminarea secrețiilor și a iritanților.

Odihna și relaxarea: un program de somn adecvat și reducerea stresului pot sprijini sistemul imunitar și pot ajuta la vindecarea rapidă a infecțiilor respiratorii, reducând astfel durata și severitatea tusei.

Este important să consulți un medic sau un specialist în sănătate dacă prezinţi o tuse persistentă sau severă, în special dacă este însoțită de alte simptome, cum ar fi febra sau dificultăți de respirație. Aceasta poate fi un semn al unei afecțiuni mai serioase, care necesită tratament medical adecvat.

 

În concluzie, tusea poate fi un simptom neplăcut, dar este o parte importantă a răspunsului natural al organismului în faţa iritării căilor respiratorii. În funcție de tipul și de cauza tusei, există o varietate de produse apicole naturale și metode care pot ajuta la calmarea și gestionarea acesteia. Apiterapia poate fi o soluție eficientă și naturală pentru calmarea tusei și sprijinirea sănătății respiratorii atât pentru copii, cât şi pentru adulţi.



Referinţe medicale:

Healthdirect.gov.au - “Cough - types, treatments and remedies”

https://www.healthdirect.gov.au/cough

Healthline.com - “What You Need to Know About Coughing”

https://www.healthline.com/health/cough

Medicalnewstoday.com - “Types of coughs: What do they mean?”

https://www.medicalnewstoday.com/articles/327142

Következő cikk Anemie – ce trebuie să știi despre această afecțiune, începând de la prevenire și până la tratare, indiferent de vârstă?