Digestie sănătoasă, cu polen crud de trandafir sălbatic

Digestie sănătoasă, cu polen crud de trandafir sălbatic

13-08-2015ApiLand

Trandafirul face cele mai frumoase, cele mai căutate și cele mai apreciate flori, cu adevărat regale. Frumusețea sa a fost cântată în poveștile multor popoare, căci oamenii l-au iubit dintotdeauna. Acestea spun că spinii săi există tocmai pentru ca la florile sale să ajungă doar oamenii buni, oamenii care le merită.

O poveste englezească ne spune cum un trandafir l-a ajutat pe un tânăr sărac să devină... rege! Odinioară, trăia un rege puternic și bogat care căuta un soț pentru fiica sa. Își dorea un om vrednic și înțelept, care să poată prelua conducerea regatului. A dat sfoară-n țară că își va da fiica de soție celui care va trece câteva probe dificile. Tânărul sărman și-a încercat și el norocul. Prima probă a fost să îi aducă regelui o livadă pe care acesta să o poată ține în palmă. Tânărul i-a adus o sămânță de măr, spunându-i că, dacă o va pune în pământ, ea se va transforma într-un pom roditor, iar acest pom se va înmulți și, în final, regele va avea o livadă întreagă. A doua cerere a regelui a fost ca tânărul să-i aducă în palmă comoara mărilor. Tânărul i-a adus o scoică în interiorul căreia era o perlă, spunându-i că acela este lucrul cel mai prețios al mărilor, rodul lor secret, esența bogăției apelor. Regele a fost impresionat, însă tot nu era convins pe deplin, astfel că i-a dat încă o încercare băiatului: să-i aducă un trandafir albastru, ceva nemaivăzut până atunci. Tânărul s-a tot gândit ce să facă și și-a dat seama că noaptea, în lumina lunii, toți trandafirii sunt albaștri. S-a dus la rege noaptea, l-a trezit și i-a arătat trandafirii din grădină în lumina albastră. Regele a înțeles că, într-adevăr, tânărul era deosebit de inteligent și de înțelept și l-a ales drept ginere.

Însă trandafirul nu are doar o simbolistică bogată și nu este valoros doar din punct de vedere decorativ, ci el este foarte util și din punct de vedere cosmetic, fiind folosit în uleiuri și parfumuri, precum și din punct de vedere terapeutic. Polenul crud de trandafir ajută mult sistemul digestiv, în special colonul. O cură de șapte săptămâni cu polen crud de trandafir ne detoxifică complet și ne tonifică sistemul digestiv.

Pentru orice informații și detalii legate de produsele apicole sau produsele cosmetice cu ingrediente din produsele stupului, puteți suna la numărul de telefon 0371.78.00.78.

Vă invităm să ascultați intervenția Ceciliei Caragea, consultant comunicare, în cadrul emisiunii matinale de la „Antena Satelor”.

Mai multe articole

Comentarii (0)

Nu există comentarii la acest articol. Fii primul care lasă un mesaj!

Lăsați un comentariu