Degustare Apiland, în Parcul Herăstrău

Degustare Apiland, în Parcul Herăstrău

26-08-2023APILAND

Compania noastră, Apiland, a fost prezentă, aseară, la o nouă întâlnire cu cei care își doresc un stil de viață sănătos, cu cei interesați de problematica nutriției. Fiind încă foarte cald, căci toamna încă nu și-a intrat în drepturi, întâlnirea a avut loc afară, la iarbă verde, mai exact în Parcul Herăstrău, în perimetrul Roaba de Cultură, fiind organizată de Asociația Vegetarienilor din România.

Roaba de Cultură este un proiect în cadrul căruia se desfășoară evenimente din luna mai până în luna septembrie, pe pajiștea de lângă restaurantul Pescăruș. Scopul acestui proiect, inițiat de Green Revolution, este acela de a crea un spațiu multifuncțional în aer liber, cu acces gratuit, destinat filmelor, activităților culturale, atelierelor de tot felul și sportului. Practic, este vorba de a aduce cultura la îndemâna oamenilor, acolo unde sunt ei, acolo unde ies ei pentru a se relaxa timp de câteva ore. Proiectul Roaba de Cultură este, după cum spuneam, inițiat de Green Revolution, o organizație care susține reducerea poluării în marile orașe, a impactului pe care activitățile umane îl au asupra mediului, precum și creșterea calității vieții locuitorilor din aglomerările urbane. În parteneriat cu autoritățile locale, Green Revolution organizează activități care răspund unor probleme de mediu și de educație.

Este foarte relaxant să stai pe iarbă, în parc și să urmărești un film documentar, mai ales dacă ești foarte interesat de subiect. Și cine, în ziua de azi, nu ar fi interesat de problemele pe care le ridică alimentația? Filmul serii, difuzat de Asociația Vegetarienilor, a fost „Food Matters”, regizat de James Colquhoun și Carlo Ledesma. Este un film documentar care studiază și examinează cu atenție modul în care mâncarea, alimentele ne pot aduce sănătate sau boală. În acest film își expun părerile despre alimentele organice, despre siguranța alimentară, despre mișcarea raw și despre terapia nutrițională mai mulți specialiști, printre care nutriționiști, naturopați, medici și jurnaliști. Teza centrală a filmului este aceea că un regim alimentar selectiv poate juca un rol-cheie în tratarea a numeroase afecțiuni și boli, printre care cancerul, diabetul, bolile aparatului cardiovascular și depresia. De multe ori, o dietă alimentară echilibrată, sănătoasă poate fi, în opinia realizatorilor, mai eficientă decât orice medicament și tratament medical. Desigur, filmul lasă să se înțeleagă faptul că industriile farmaceutică și medicală preferă să ascundă aceste lucruri, pentru a-și crește profitul. James Colquhoun a mai realizat filmele documentare „Hungry for Change”, tot împreună cu Carlo Ledesma, și „Cancer is Curable NOW”.

Miercuri seara, cei care se aflau în Parcul Herăstrău la Roaba de Cultură, tineri și mai puțin tineri, au aflat mai multe despre polenul crud și despre păstură. Pentru unii dintre ei a fost chiar prima întâlnire cu aceste produse ale stupului, pe care nu le cunoșteau. Am constatat cu bucurie că mulți dintre cei prezenți au fost încântați de gustul polenului crud Apiland și au descoperit un produs de excepție - păstura Apiland.

Împreună cu Vel Pitar - Pâinea Graham și Republica Bio, compania noastră, Apiland, susține evenimentele organizate de Asociația Vegetarienilor din România, unde sunt invitați, bineînțeles, nu doar vegetarienii, ci toți cei care își doresc un stil de viață sănătos!

Dacă vă doriți o viață sănătoasă și sunteți în căutarea unui stil de viață armonios și credeți în puterea binefăcătoare a produselor apicole, vă așteptăm pentru a vă oferi consultanță de specialitate, pentru a ști ce apicole vi se potrivesc, pe www.apiland.ro sau la telefon 0371.78.00.78.

Vă așteptăm cu drag la următoarele evenimente unde vom organiza prezentări și degustări, pentru a vedea că sănătatea poate fi... dulce! Vă așteptăm să descoperiți produsele noastre sănătoase și bune!

Mai multe articole