Întrebări frecvente
Tonicul Junior se administrează timp de 6–8 săptămâni, câte 1 fiolă/zi, dimineața, cu 30 de minute înainte de masă. De preferat, să fie luat la prima oră.
Se recomandă, de regulă, două cure pe an – primăvara și toamna – dar, în funcție de sistemul imunitar sau la nevoie, se poate repeta ori de câte ori este necesar.
Administrarea se face în funcție de necesități – pentru început, 1–2g pe zi, sublingual, iar doza de întreținere este de 1g/zi, dimineața, cu 30 de minute înainte de masă. Se poate consuma ca atare sau dizolvat în puțină miere. În pachetul de lăptișor de matcă se află o linguriță dozatoare cu care se poate măsura ușor produsul. O linguriță moderat umplută conține 1g.
Cura minima recomandată este de 6 și 8 săptămâni.
Mierea de Manuka se consumă zilnic, în doză de 3 lingurițe, pe o perioadă de minimum 6 - 8 săptămâni sau până la ameliorarea ori dispariția completă a simptomelor. Pentru rezultate optime, este important ca această cură să fie însoțită de un regim alimentar echilibrat.
Pentru o eficiență maximă, mierea se administrează pe stomacul gol, cu aproximativ 30 de minute înainte de mesele principale ale zilei (mic dejun, prânz și cină). Astfel, se asigură o absorbție cât mai bună a substanței active MGO™, care trebuie să fie prezentă constant în organism pe parcursul întregii zile pentru a-și exercita efectele antibacteriene, antiinflamatoare și regeneratoare.
Mai multe informații despre alegerea factorului MGO potrivit nevoilor tale și despre modul corect de administrare al mierii de Manuka poți găsi aici:
👉 https://www.apiland.ro/blog/post/intrebari-si-raspunsuri-despre-mierea-de-manuka.html
Păstura se administrează în cure de minimum 6 - 8 săptămâni, însă poate fi consumată și zilnic, pe tot parcursul anului, fără restricții.
Administrarea se face în funcție de toleranța digestivă:
– dacă există aciditate gastrică, se recomandă consumul la 30–40 de minute după masă;
– în lipsa acidității, păstura poate fi luată cu 30 de minute înainte de masă, pentru absorbție optimă.
Doze recomandate:
– Copii: minim 1 linguriță/zi (aproximativ 3g)
– Adulți: minim 1 lingură/zi (5–10g)
Tonicul Apicultorului / Regal se administrează zilnic, timp de 6–8 săptămâni, câte 1 fiolă pe zi, dimineața, cu 30 de minute înainte de masă. Pentru o eficiență crescută, se recomandă administrarea la prima oră, pe stomacul gol.
De regulă, recomandăm două cure pe an – una primăvara și una toamna – pentru susținerea sistemului imunitar și revitalizarea organismului. Totuși, tonicurile apicole pot fi administrate ori de câte ori este nevoie, în funcție de starea generală sau în perioade solicitante fizic ori mental.
Tinctura de propolis se administrează zilnic, în funcție de greutatea corporală: numărul de picături recomandat este egal cu numărul de kilograme ale persoanei.
Exemplu: pentru o persoană cu greutatea de 60 kg, doza zilnică este de 60 de picături, împărțite în trei prize a câte 20 de picături: dimineața, la prânz și seara.
Tinctura poate fi administrată ca atare sau amestecată cu miere crudă, pentru un gust mai plăcut și un plus de efecte benefice.
În general, produsele apicole sunt recomandate copiilor cu vârsta peste 12 luni.
Formă de prezentare: sticlă cu picurător, disponibilă în variantele de 30 ml și 50 ml sau spray.
Diferența dintre produsele apicole ecologice și cele convenționale constă în metodele de producție și în modul în care sunt tratate și hrănite albinele. Produsele ecologice provin din stupine unde se utilizează metode naturale de apicultură, evitându-se tratamentele cu antibiotice și pesticide sintetice.
Acest tip de apicultură necesită un management mai atent și implică eforturi suplimentare, ceea ce poate duce la o producție mai mică și, implicit, la prețuri mai ridicate. Apicultura ecologică presupune menținerea echilibrului ecosistemelor naturale și evitarea utilizării substanțelor chimice nocive în apropierea stupinei.
Produsele apicole ecologice trebuie să fie certificate de organizații independente pentru a putea fi comercializate ca atare. În acest sistem, se acordă o atenție sporită bunăstării albinelor și respectării unor standarde mai înalte în ceea ce privește condițiile de muncă ale apicultorilor.
Prețurile mai mari ale produselor ecologice se justifică prin eforturile depuse pentru protejarea mediului, menținerea sănătății albinelor și respectarea normelor stricte de certificare ecologică. Etichetarea și certificarea ecologică adaugă valoare produsului, oferind garanția unei calități superioare.
Produsele ApiLand sunt certificate Ecocert și recomandate de către BIO România.
Poți plasa o comandă direct pe site-ul nostru www.apiland.ro, cu sau fără crearea unui cont.
De asemenea, poți comanda și telefonic, la numărul 0371 78 00 78 – una dintre albinuțele noastre îți va prelua comanda imediat.
O persoană diagnosticată cu diabet de tip 2 poate consuma miere, însă cu anumite restricții și atenție sporită. Este esențial ca aportul zilnic de carbohidrați să fie monitorizat și stabilit de medicul diabetolog.
Pentru a include mierea în alimentație, se recomandă echilibrarea aportului de carbohidrați – de exemplu, pentru fiecare linguriță de miere consumată, se va exclude din alimentație o cantitate echivalentă de carbohidrați, cum ar fi o felie de pâine. Dacă se respectă acest schimb, nu ar trebui să existe probleme, iar produsele apicole pot fi consumate în siguranță.
Noi recomandăm în mod special lăptișorul de matcă, deoarece nu influențează indicele glicemic și oferă o serie de beneficii importante pentru sănătate:
– crește imunitatea și rezistența la efort fizic și intelectual;
– acționează benefic asupra sistemului nervos;
– îmbunătățește nivelul general de energie;
– ajută la reducerea colesterolului din sânge;
– contribuie la prevenirea răcelii și gripei;
– încetinește procesul de îmbătrânire.
Pentru combaterea infecției cu Helicobacter pylori, recomandăm mierea de Manuka MGO 550+, datorită proprietăților sale antibacteriene puternice.
Administrare:
Se consumă 3 lingurițe de miere de Manuka pe zi, timp de cel puțin 6 săptămâni sau până la ameliorarea ori dispariția simptomelor, respectând un regim alimentar echilibrat.
Pentru o eficiență maximă, mierea se administrează pe stomacul gol, cu 30 de minute înainte de mesele principale ale zilei. Este esențial ca substanța activă MGO™ să fie prezentă în organism pe tot parcursul zilei, pentru a acționa eficient asupra bacteriei.
Mai multe informații despre factorul MGO și modul de administrare poți găsi aici:
👉 https://www.apiland.ro/blog/noutati/intrebari-si-raspunsuri-despre-mierea-de-manuka
Iar despre legătura dintre mierea de Manuka și Helicobacter pylori, găsești detalii aici:
👉 https://www.apiland.ro/blog/post/tratament-naturist-helicobacter-pylori.html
Pentru susținerea imunității copiilor, recomandăm Tonicul Apicultorului sau Tonicul Junior. Aceste produse sunt un amestec concentrat din mai multe ingrediente apicole valoroase: lăptișor de matcă, miere, extract de polen, extract de propolis, apă purificată și suc concentrat de portocale.
Formulele sunt 100% naturale, bogate în vitamine și minerale, fiind concepute special pentru a răspunde nevoilor nutriționale ale celor mici.
Administrat cu regularitate, tonicul:
– întărește sistemul imunitar al copiilor,
– crește nivelul general de vitalitate,
– ajută organismul să lupte eficient împotriva agenților patogeni.
🔸 Mod de administrare: se recomandă 1 fiolă pe zi, dimineața, pe stomacul gol, cu aproximativ 30 de minute înainte de masă.
🐝 Poți lua în considerare și mierea de Manuka, datorită proprietăților sale antivirale, antibacteriene, antiinflamatoare și antitusive. Aceasta contribuie la buna funcționare a sistemului imunitar și generează o stare generală de bine în organism.
Pentru un efect imunostimulator optim, recomandăm mierea de Manuka MGO 263+, în doză de 2 lingurițe pe zi, administrate tot cu 30 de minute înainte de mesele principale.
Din păcate, nu livrăm în străinătate.
Clienții noștri din afara țării plasează de obicei comenzile prin intermediul rudelor, prietenilor sau vecinilor din România, care includ produsele apicole în coletele trimise în străinătate.
Este o soluție mai rapidă și mai simplă, pe care mulți dintre clienții noștri o folosesc deja cu succes.
Conform celor mai recente cercetări, atât sistemul MGO, cât și UMF sunt metode de referință sigure și de încredere pentru evaluarea calității mierii de Manuka. Ambele măsoară nivelul de MGO (metilglioxal) – substanța activă responsabilă pentru proprietățile antibacteriene ale mierii de Manuka.
Cu cât valoarea MGO este mai mare, cu atât factorul înscris pe etichetă și puterea antibacteriană a mierii sunt mai ridicate.
🔎 Diferența dintre cele două:
– MGO măsoară direct concentrația de metilglioxal din miere (de exemplu, MGO 100+ înseamnă cel puțin 100 mg de MGO la 1 kg de miere);
– UMF este o scală de evaluare care reflectă puterea antibacteriană totală, nu doar concentrația de MGO.
Mai multe informații utile despre alegerea corectă a mierii de Manuka și despre sistemele de certificare găsești aici:
👉 https://www.apiland.ro/blog/post/intrebari-si-raspunsuri-despre-mierea-de-manuka.html
Polenul crud trebuie păstrat obligatoriu la congelator, la temperaturi cuprinse între –5°C și –18°C, pentru a-și menține proprietățile nutritive și enzimatice.
Acesta rezistă până la 5 zile în afara congelatorului, în ambalajul original, ferit de razele soarelui. În frigider se poate păstra până la 10 zile, după desigilare, fără a-și pierde calitățile.
Pentru gastrită și reflux gastroesofagian, recomandăm mierea de Manuka MGO 400+, în doză de 3 lingurițe pe zi.
Pentru o eficiență maximă, mierea se administrează pe stomacul gol, cu 30 de minute înainte de mesele principale ale zilei. Este esențial ca substanța activă MGO™ să fie prezentă în organism pe tot parcursul zilei, pentru a-și exercita efectul antibacterian și protector asupra mucoasei gastrice.
În completare, se recomandă și consumul de păstură. Fiind un produs alcalin, aceasta contribuie la echilibrarea acidității din stomac și nu favorizează producerea de acid gastric.
Alergiile la polen sunt cauzate, de regulă, de polenul purtat de vânt (numit anemofil), care este responsabil pentru apariția rinitei alergice, a ochilor înlăcrimați și a altor simptome specifice.
În schimb, polenul recoltat de albine – numit endomofil – nu produce în mod direct reacții alergice. Acesta este prelucrat de albine prin secrețiile lor salivare, ceea ce inhibă o parte dintre factorii alergeni prezenți în polenul brut.
În multe cazuri, se recomandă desensibilizarea progresivă a organismului prin introducerea treptată a polenului crud în alimentație:
🔸 în prima zi – o bobiță,
🔸 apoi două,
🔸 și se crește treptat până la atingerea unei doze de întreținere, de 1 linguriță sau chiar 1 lingură pe zi (în funcție de vârstă și toleranță).
Niciunul dintre produsele noastre nu conține gluten, soia, lactate sau proteine de origine animală.
Acest lucru le face potrivite pentru persoanele cu intoleranțe alimentare, dar și pentru cei care urmează o dietă vegetariană sau cu restricții speciale.