Compania noastră, ApiLand, a fost prezentă miercuri seara la o nouă întâlnire dedicată celor care își doresc un stil de viață sănătos, organizată de Asociația Vegetarienilor din România. Evenimentul a avut loc într-o locație deosebită, în centrul Bucureștiului, vis-a-vis de Academia de Studii Economice, la café-bistro-ul Boheme, situat pe strada Căderea Bastiliei nr. 11, lângă Piața Romană.
Pe terasa Boheme, amenajată pe acoperiș, începând cu ora 21:00, participanții au urmărit un nou film documentar din seria Green Night, inițiată de asociație. De această dată, filmul ales a fost “Home”, un documentar impresionant despre planeta noastră, realizat de Yann Arthus-Bertrand împreună cu o echipă de colaboratori. Documentarul prezintă imagini unicat din peste 60 de țări, filmate de la mare înălțime, constituindu-se într-un îndemn la echilibru și grijă față de mediul înconjurător, fiind totodată o pledoarie pentru Terra, casa noastră.
ApiLand nu putea lipsi de la un asemenea eveniment dedicat celor interesați de o alimentație naturală și sănătoasă. De această dată, am oferit participanților, majoritatea tineri, o degustare de păstură marca ApiLand. Supranumită “pâinea albinelor”, păstura este un polen fermentat în condiții naturale în stup, un aliment deosebit de hrănitor și benefic pentru organism. Este o excelentă sursă de proteine vegetale, vitamine, minerale și enzime, ușor digerabilă și cu un gust delicios, dulce-acrișor. Deși nu este la fel de cunoscută ca alte produse ale stupului, precum mierea sau lăptișorul de matcă, odată descoperită, păstura devine apreciată atât de adulți, cât și de copii.
Evenimentul a fost susținut de ApiLand, alături de Vel Pitar - Pâinea Graham și Republica Bio.
Dacă vă doriți o viață sănătoasă și sunteți în căutarea unui stil de viață armonios, crezând în puterea binefăcătoare a produselor apicole, vă așteptăm pentru a vă oferi consultanță de specialitate, pentru a identifica produsele care vi se potrivesc, pe www.apiland.ro sau la telefon 0371.78.00.78 .