Produsele apicole și alăptarea
Timp de citire: 4 minute
În acest articol vei citi despre:
- Alăptarea și botulismul infantil
- Remediu împotriva depresiei postnatale
- Apicole pentru un organism sănătos
Prima sarcină este o perioadă minunată, presărată cu sentimente și emoții copleșitoare. Cu toate că abia aștepți să-ți ții bebelușul în brațe, în mintea ta se învârt o multitudine de întrebări la care nu ai încă răspuns și încet, încet se instalează nesiguranța.
Imediat după venirea pe lume a copilului, principala grijă a oricărei proaspete mămici este alăptarea. Organizația Mondială a Sănătății recomandă alăptarea exclusivă până la vârsta de 6 luni, fiind modalitatea prin care îi poți oferi bebelușulului tău hrana perfectă pentru a se dezvolta armonios și mai ales sănătos.
Alăptarea și botulismul infantil
Sigur ai auzit deja că în perioada în care alăptezi trebuie să ții cont de multe restricții alimentare ca să nu-i faci rău bebelușului tău al cărui sistem digestiv este încă imatur și nu îl poate proteja de anumiți microbi și bacterii. În plus, nou-născuților le lipsesc unele enzime digestive, precum amilaza, necesară pentru digestia cerealelor sau o legumelor. Însă cu excepția alcoolului, poți consuma orice aliment atâta timp cât îl consumi moderat.
Printre alimentele controversate se numără și produsele apicole, în special mierea. Principala cauză este faptul că ar putea provoca botulismul infantil.
Sistemul digestiv al copiilor mai mari și al adulților are un strat care protejează tractul gastro-intestinal de microbi și alți contaminanți care pot fi prezenți în alimente sau băuturi. Sugarii în schimb, au o barieră foarte subțire și imatură care îi pune în fața unui risc mai mare de infectare.
Este foarte important de știut că organismul unui adult sănătos elimină ușor sporii botulinici care sunt oricum prea mari ca să treacă în laptele matern și să ajungă la bebeluș. Trebuie evitat consumul direct al mierii de către copilul care nu a împlinit încă vârsta de 1 an pentru a nu contracta bacteria cauzatoare a botulismului, dar și pentru că este greu de digerat în primele luni de viață.
Remediu pentru depresia postnatală
Tot în perioada imediat următoare nașterii, tot mai multe mămici se confruntă cu depresia postnatală. Această afecțiune apare în urma modificărilor hormonale bruște, prin scăderea rapidă a estrogenului și a progesteronului. Chiar și alăptarea poate duce la depresie și anxietate deoarece creșterea nivelului de prolactină și activarea hipofizei conduc la scăderea dopaminei, cunoscută ca ”hormonul fericirii”. Aici intervine Lăptișorul de matcă, singurul produs natural care conține acetilcolină, un neurotransmițător care contribuie la redarea funcționării optime a sistemului nervos. Totodată, lăptișorul de matcă ajută la restabilirea echilibrului hormonal și stimulează producția laptelui matern.
Apicole pentru un organism sănătos
Polenul crud și Păstura contribuie mai ales la prevenirea anemiei atunci când proaspăta mămică își îndreaptă toată atenția către bebeluș și hrănirea acestuia, iar în alimentația ei apar multe carențe. Contribuie de asemenea la funcționarea optimă a tranzitului intestinal, înlătură oboseala și în același timp îmbunătățesc calitatea laptelui.
Atât mierea cât și celelalte produse apicole sunt sigure și sănătoase, deci le poți consuma fără grijă în timpul alăptării pentru gustul lor delicios și pentru beneficiile care ți le aduc în această perioadă magică din viața ta.
Surse:
https://www.reginamaria.ro/articole-medicale/alaptarea-este-speciala
https://totuldespremame.ro/mierea-in-alaptare-este-sau-nu-sigura-sfaturi-de-la-medic
https://www.apiland.ro/blog/post/ce-este-depresia-si-cum-ne-poate-ajuta-laptisorul-de-matca.html
https://www.donna-medicalcenter.ro/blog/depresia-post-partum.html
https://www.mamicamea.ro/din-natura/polenul-medicamentul-florilor.html
https://www.apiland.ro/blog/post/laptisorul-de-matca-si-fertilitatea.html