Albinele i-au uimit dintotdeauna pe oameni, atât prin organizarea lor socială, cât și prin produsele stupului, deosebit de gustoase și hrănitoare, având chiar și efecte tămăduitoare. Aceste insecte cu totul deosebite sunt foarte sofisticate – a fost nevoie de milioane de ani să ajungă la complexitatea, la desăvârșirea de astăzi. Desigur, atunci când vorbim despre organizare, perfecțiune socială, comunicare evoluată etc., ne referim mai ales la specia care ne interesează cel mai mult, albina meliferă. Este albina care face miere, cea care trăiește în stupi, în familii alcătuite din mii și zeci de mii de membri, conduse de o singură regină, matca, singura care face ouă în stup, asigurând propagarea speciei, și care își depozitează mierea în căsuțe hexagonale.
Poate că mulți nu știu, însă astăzi există peste 20.000 de specii de albine, care trăiesc pe întregul glob, și mereu sunt descoperite unele noi. Cea mai „bătrână” albina a fost găsită în Myanmar, închisă într-o bucată de chihlimbar, și s-a stabilit că ea a trăit în urmă cu 100 de milioane de ani... Se pare că albinele au venit din Extremul Orient și că la început erau carnivore, ca viespile, hrănindu-se cu alte insecte. Într-un anumit moment al evoluției lor, au devenit vegetariene, începând să se hrănească cu nectar și cu polen din plante, ceea ce s-a dovedit a fi o „decizie” foarte bună, căci le-a asigurat supraviețuirea.
Speciile de albine sunt foarte diferite între ele: albina uriașă care se hrănește cu frunze are 3 centimetri lungime, în timp ce așa-numita albina pitică are doar 2 milimetri! Cele mai multe specii nu trăiesc în familii, în colonii, ci solitare. Multe dintre ele trăiesc în găuri făcute în pământ și își depun ouăle în tunele pe care și le sapă singure.
Bineînțeles că în cultura popoarelor lumii este prezentă mai ales albina care produce mierea, Apis mellifera, căci ea a atras atenția prin modul deosebit în care își duce viața. Chiar dacă religiile și zeii diferă, chiar dacă obiceiurile, tradițiile și ritualurile popoarelor sunt diferite, peste tot albinele și mierea au avut și au un loc privilegiat. În Biblie, despre o țară bogată, îmbelșugată, se spune că e un tărâm în care curge „lapte și miere”. Mierea și laptele înseamnă abundență, dar și sănătate, căci aceste alimente cu totul speciale au și efecte tămăduitoare, ferindu-ne de boli.
Oamenii de știință sunt de părere că albinelor li se datorează diversitatea florilor care ne bucură ochii astăzi. Cele mai multe plante care fac flori nu se pot autopoleniza, iar polenizarea realizată de vânt nu e foarte eficientă, astfel că ele au dezvoltat flori în culori tot mai frumoase, mai pregnante, mai strălucitoare, pentru a le atrage pe albine, iar ca recompensă au început să le ofere un nectar nutritiv. Albinele beau acest nectar hrănitor și îl transportă, într-un stomac special, în stup, unde îl împart cu regina, albinele lucrătoare și larvele, viitoarele albine adulte.
Putem spune că, pentru strămoșii noștri, descoperirea mierii a fost echivalentă cu descoperirea focului. Pentru primii vânători-culegători, care nu inventaseră încă apicultura și vălul de protecție, culegerea mierii reprezenta o activitate foarte grea și... dureroasă. Cu toate acestea, efortul și suportarea înțepăturilor meritau din plin, pentru că rezultatul era dulce și hrănitor.
În vremurile de demult, mierea reprezenta cel mai important îndulcitor pentru mâncăruri și pentru băuturi alcoolice. De altfel, ea a fost îndulcitorul și antisepticul de bază timp de 100.000 de ani. Era atât de importantă pentru oameni, încât aceștia își numeau copiii după... albine! Numele Deborah și Melissa înseamnă, ambele, „albină” (primul în ebraică, al doilea, în greaca veche).
Egiptenii antici și vechii locuitori ai Orientului Mijlociu foloseau mierea și la îmbălsămarea celor decedați. De fapt, abia în perioada Egiptului Antic au început oamenii să se ocupe de albinărit, să crească albine în jurul casei. Stupul egiptean era un simplu coș de paie cu gura în jos, care se mai folosește și astăzi, însă mai mult pentru găzduirea temporară a unei familii de albine care a roit. Stupurile de acest fel nu erau construite pentru o utilizare îndelungată. Mierea nu putea fi strânsă fără distrugerea stupului, deci și a familiei de albine. Însă acest sistem putea funcționa doar dacă familia producea suficient de multe albine pentru o roire, iar noul roi era prins și putea face miere în anul următor. În caz contrar, în fiecare an trebuia prins un nou roi de albine. De aceea, oamenii se chinuiau să păstreze aceeași familie de albine vreme de mai mulți ani, pentru a avea mai multă miere și pentru a o înmulți mereu.
O descoperire extrem de importantă a fost făcută de Lorenzo Lorraine Langstroth (1810–1895), care a observat că, în stup, albinele păstrează liberă o cărare de mărimea unei albine, adică lată de 6 până la 8 mm. El a numit această mărime „spazio di ape” („spațiul albinei”). Langstroth, considerat „părintele stupăritului american”, a fost apicultor, preot și profesor. S-a născut în Philadelphia (Pennsylvania), a absolvit Universitatea Yale și încă de mic a fost foarte interesat de viața și comportamentul insectelor. Descoperirea sa a fost importantă pentru că a dus la dezvoltarea stupilor cu faguri pe cadre mobile, care le permiteau apicultorilor să recolteze mierea fără să distrugă stupul. De asemenea, le-a permis acestora să ajute și să crească colonia. Această descoperire este văzută ca începutul apiculturii moderne. E adevărat, deși Langstroth este creditat cu această descoperire, în Europa ea se pare că era deja studiată și aplicată de către Jan Dzierzon și August von Berlepsch, încă din anii 1835–1848.
Și la noi, stupăritul are o tradiție îndelungată. Dacii erau renumiți și chiar invidiați pentru priceperea lor în ale stupăritului și pentru mierea lor, pe care o exportau chiar către Imperiul Roman. De altfel, țara noastră are, și astăzi, numeroase regiuni în care albinele pot recolta nectar din plante nepoluate, mai ales în Transilvania. De aceea, produsele apicole românești sunt, și astăzi, cunoscute și căutate în toată lumea. Compania noastră, ApiLand, vă pune la dispoziție toate aceste produse crude și pure ale stupului, păstrate în condiții de maximă protecție, pe tot parcursul produselor, de la stup până la magazin.
Despre importanța produselor apicole în cultura popoarelor lumii au vorbit și diplomatul Ahmet Harrati, avocatul Cristiana Uzuna, cercetătorul Lucreția Brezeanu, consultantul în strategii de export Costin Lianu și consultantul în comunicare și branding Cecilia Caragea, invitați în emisiunea „Diferențe și Esențe” difuzată la Realitatea TV.
