Odată cu venirea toamnei, sistemul nostru imunitar devine mai sensibil şi mai receptiv la virusurile gripale şi la răceli. Cei mai afectaţi sunt copiii, care nu au un sistemul imunitar complet dezvoltat şi care sunt foarte predispuşi să contacteze diverse virusuri, odată cu intrarea în colectivitate la creşă, grădiniţă sau şcoală.
De asemenea, persoanele în vârstă sau cele care prezintă anumite carenţe de vitamine şi minerale, sunt predispuse frecvent la răceli sau gripă. De aceea, este foarte important să ne asigurăm din timp că organismul nostru este pregătit pentru a înfrunta duşmanii invizibili care provoacă afecţiuni de tipul virozelor, gripei sau bronşitelor.