Pentru sănătatea rinichilor, polenul crud de iarbă neagră

Pentru sănătatea rinichilor, polenul crud de iarbă neagră

26-08-2023APILAND

Iarba neagră reprezintă un grup de plante din familia Ericaceae. Ele nu sunt, de fapt, ierburi, ci tufe pitice, mici arbuști care cresc până la 1 metru înălțime și care, spre sfârșitul verii sau chiar spre toamnă, fac boboci și mici flori colorate. Cele mai cunoscute specii sunt, desigur, Calluna vulgaris și Erica, care cresc pe dealuri și pe munți, în apropierea pădurilor, în poiene și pe pășuni, în zone aflate departe de poluare, atât în Europa, America de Nord, cât și în Rusia. Pe lângă rolul lor decorativ, aceste plante rezistente au o serie de proprietăți terapeutice, cunoscute de secole.

Iarba neagră este, în primul rând, un vechi remediu pentru problemele tractului urinar. Având proprietăți antiseptice, depurative și astringente, curăță tractul urinar, calmează inflamațiile locale, reglează problemele prostatei, ale vezicii urinare și tratează calculii renali, așa-numitele pietre la rinichi. Nu întâmplător, polenul crud de iarbă neagră este supranumit "îngerul păzitor al rinichilor", căci principalul său efect este acela de a stimula funcționarea rinichilor, asigurând în același timp eliminarea toxinelor din organism.

Dar polenul crud obținut de albine din florile acestor plante are multe alte efecte benefice, curative. Fiind antiseptic, detoxifică întregul organism, calmează durerile inflamatorii, e indicat în tratamentul unor afecțiuni ale tractului gastrointestinal, cum ar fi spasmele stomacului și ale intestinului, colicile, unele boli ale ficatului și ale bilei, diaree, dar și în tratarea gutei, cistitei, artritei, a unor boli ale tractului respirator, a tusei și răcelilor, a tulburărilor de somn, a ochilor inflamați. Este eficient și în vindecarea unor răni, scade febra, rezolvă problemele splinei și are un efect diaforetic (provoacă transpirația). E bun și pentru flora intestinală, susținând astfel sistemul nostru imunitar.

În plus, ajutând la formarea oaselor, polenul crud de iarbă neagră poate fi util în lupta împotriva pierderilor de calciu. Cercetări recente ale farmacologilor suedezi au arătat și că substanțele chimice conținute de florile de iarbă neagră stopează producția de hormoni care provoacă inflamații (prostaglandine) și ajută la controlul alergiilor și în lupta împotriva paraziților. În Germania, iarba neagră este utilizată și pentru tratarea durerilor reumatismale, deoarece conține o substanță care elimină excesul de acid uric.

Ingredientele active ale ierbii negre sunt unele tipuri de quercitină, miricitrină și alți flavonoizi, taninuri, arbutină, saponine, carotină, dihidroxi-cromon și ericodină (un alcaloid). Însă cel mai important dintre ele este rutina (rutozida), un bioflavonoid care ajută la menținerea sănătății și rezistenței capilarelor și vaselor sanguine mai mari, care reglează și circulația sanguină și ajută memoria. Iarba neagră conține și vitamine din grupul E, precum și din grupul B, inclusiv acid folic (vitamina B9). Iarba neagră mai conține acid galic, acid cafeic, ericolină, ericinol și arbutosidă.

Toate aceste ingrediente se păstrează integral în polenul crud de iarbă neagră produs de compania noastră, care este un aliment viu, un adevărat elixir pentru sănătatea noastră obținut de către albine.


Mai multe articole

Comentarii (0)

Nu există comentarii la acest articol. Fii primul care lasă un mesaj!

Lăsați un comentariu