Sari la conținut
Laptisorul de matca - cel mai eficient supliment natural pentru memorie si concentrare maxima la examene

Laptisorul de matca - cel mai eficient supliment natural pentru memorie si concentrare maxima la examene


În perioada testelor, tezelor, examenelor sau sesiunii, emoţiile şi efortul intelectual susţinut pot duce la dificultăţi de menţinere a atenţiei, care fac să scadă puterea de concentrare şi memorare. În această situație, este recomandat să urmezi o cură cu lăptișorul de matcă pur, un produs 100% natural produs de albine. Acesta îmbunătăţește capacitatea de memorare şi concentrare, ajutând la eliminarea stresului, oboselii și insomniei.


De-a lungul anilor, cercetările efectuate şi mesajele primite de la consumatorii noștri au demonstrat numeroasele beneficii ale lăptișorului de matcă pur sau a produselor apicole ce conțin lăptișor de matcă pentru buna funcţionare a creierului în perioadele de activitate intensă.

În cele ce urmează, vei afla ce este lăptişorul de matcă pur şi cum te poate ajuta acesta în procesul de învăţare.


CUPRINS:

  • Ce este lăptişorul de matcă?

  • Beneficiile lăptişorului de matcă pentru memorie şi concentrare

  • Modul de administrare al lăptişorului de matcă

  • Produse cu lăptişor de matcă care stimulează memoria şi concentrarea

  • Cum se administrează tonicele apicole?

Ce este lăptişorul de matcă?

Lăptişorul de matcă pur este produs de albinele lucrătoare pentru a hrăni matca (regina stupului). Albinele lucrătoare care îl produc au o durată de viaţă de numai cinci-opt săptămâni, în timp ce regina albină – hrănită doar cu lăptişor de matcă pur – trăieşte între patru şi şase ani, ceea ce înseamnă de peste 50 de ori mai mult decât suratele ei.

Având în compoziţia sa cele mai importante substanţe nutritive de care organismul nostru are nevoie, lăptişorul de matcă pur reglează reacţiile biologice, conferă energie fizică şi intelectuală, stimulează în mod armonios sistemul nervos și circulaţia sanguină şi întăreşte sistemul imunitar. Dar ce anume face ca acest produs al stupului să fie atât de eficient în creşterea capacităţii de memorare şi concentrare?

Cele 8 sisteme vitale ale organismului pe care lăptişorul de matcă pur le susţine


Beneficiile lăptişorului de matcă pentru memorie şi concentrare

Datorită numeroaselor substanţe benefice din compoziţia sa (acetilcolina, acidul 10 HDA, aminoacizi, minerale și oligoelemente, lipide și acizi grași esențiali, complexul de vitamine B), lăptişorul de matcă pur este unul dintre cele mai complete şi complexe alimente naturale, fiind considerat un tonic excelent ce îmbunătăţeşte nivelul energetic general, creşte imunitatea și încetineşte procesul de îmbătrânire.

Studiile efectuate de-a lungul timpului au demonstrat efectele miraculoase ale lăptişorului de matcă pur asupra sănătăţii organismului nostru. Iată care sunt beneficiile acestui super-aliment în stimularea procesului de învătare:

testimoniale-landingpage-ApiLand

Îmbunătăţeşte memoria

Ţi se întâmplă adeseori să înveţi ore în şir şi la final să realizezi că nu îţi mai aduci aminte aproape nimic din tot ce ai învăţat? Pe lângă antrenarea memoriei, este posibil să ai nevoie de un supliment natural care să îţi vină în ajutor.


Lăptişorul de matcă pur
este un excelent stimulent în procesul de învăţare. Prin prezenţa anumitor oligoelemente esenţiale (fosfor, magneziu), a vitaminelor B1, B2, B6, a aminoacizilor (fenilanalină, triptofan), lăptişorul de matcă pur s-a dovedit a fi util pentru îmbunătăţirea memoriei şi creşterea randamentului intelectual.


Creşte capacitatea de concentrare şi asimilare a informaţiei

Nu reuşeşti să fii atent în timp ce înveţi? Eşti uşor de distras de la învăţat şi preferi să-ţi ocupi timpul cu alte lucruri? Problema este capacitatea redusă de concentrare pentru o perioadă mai mare de timp. Lăptişorul de matcă pur îţi vine în ajutor şi de această dată.
Fiind singura sursă naturală de acetilcolină, un neurotransmițător esenţial în transmiterea influxului nervos, lăptişorul de matcă pur reprezintă un sprijin foarte important în ceea ce priveşte buna funcţionare cerebrală, îmbunătăţind capacitatea de concentrare.

Stimulează sistemul nervos

S-a dovedit ştiinţific că lăptişorul de matcă pur joacă un rol esenţial în dezvoltarea şi buna funcţionare a sistemului nostru nervos, refăcând sinapsele şi celulele nervoase, căci, pe lângă vitamine, minerale, enzime şi aminoacizi, acest aliment minunat ne furnizează şi acidul 10-HDA, esenţial pentru dezvoltarea neuronală şi pentru stimularea sistemului imunitar.

laptisor-de-matca-elevi

Elimină stresul şi insomnia

În perioada examenelor, din cauza emoţiilor şi a oboselii, devenim mai stresaţi, mai nervoşi şi, uneori, putem suferi chiar de insomnie. Lăptişorul de matcă pur poate elimina stresul, deoarece conţine niacină şi piridoxină, ambele calmante naturale foarte eficiente, care nu dau nici un fel de dependenţă. Consumatorii de lăptișor de matcă pur au relatat că au experimentat destul de rapid o senzaţie puternică de bunăstare generală, prin creşterea rezistenţei la oboseală, amplificarea performanţelor intelectuale, precum şi prin instalarea unei stări mentale mult îmbunătăţite.

11 simptome și afecțiuni pe care nu știai că lăptișorul de matcă le ameliorează

Modul de administrare al lăptişorului de matcă pur

Pentru beneficii maxime, recomandăm consumul în cure de 6 săptămâni. Se administrează sublingual până la dizolvare totală, dimineața, cu 20 - 30 minute înainte de masă. Doza recomandată este de 0,5 g/zi pentru copii şi 1-2 g/zi pentru adulţi.
Lăptişorul de matcă se păstrează la frigider, la temperaturi cuprinse între 2ºC și 6ºC.
Se poate consuma şi omogenizat în miere 2% (ex: 10g lăptișor de matcă pur eco în amestec cu 500 g miere crudă). În acest caz, doza recomandată este de 1-2 lingurițe/zi, atât pentru copii, cât şi pentru adulţi.


Citeşte şi Produsele apicole - indicate sau nu în cazul diabetului?

Produse cu lăptişor de matcă pur care stimulează memoria şi concentrarea


Pe langă Lăptișorul de matcă pur ecologic
şi convențional, disponibil în cadrul magazinului nostru online în diverse gramaje, ApiLand îți pune la dispoziție trei tipuri de tonice apicole: Tonicul regal, Tonicul apicultorului şi Tonicul junior.


tonice


Tonicul regal

Tonicul regal este un produs apicol inedit ce combină lăptișor de matcă pur, miere și ginseng, ingrediente care fac din acesta un cocktail de substanțe benefice, un energizant natural cu efecte imediate în organism.

Prezența ginsengului în tonicul regal
stimulează sistemul nervos, combate starea de oboseală extremă, redă energie şi stare de bine organismului nostru.


Principalele beneficiile ale tonicului regal sunt:

  • Îmbunătățește memoria

  • Stimulează procesul de învățare

  • Stimulează activitatea cerebrală

  • Crește nivelul de energie și vitalitate al organismului

  • Combate stresul, oboseala și insomniile

  • Întărește sistemul imunitar


Tonicul apicultorului

Tonicul apicultorului conține un amestec perfect de lăptișor de matcă pur, miere crudă, propolis și polen, reprezentând un mix optim de vitamine, minerale, antioxidanți și substanțe antivirale și antimicrobiene.


Printre cele mai importante beneficii ale tonicului apicultorului amintim:

  • Îmbunătățește memoria și procesul de învățare

  • Combate stresul și oboseala

  • Înlătură nevrozele, depresiile, neurastenia

  • Întărește sistemul imunitar

  • Protejează organismul de viroze și infecții


Tonicul junior

Tonicul junior conţine lăptișor de matcă pur, polen crud, miere crudă, propolis și suc de portocale. Este un mix de vitamine, minerale, aminoacizi, oligoelemente, lipide și acizi grași esențiali, special creat pentru a răspunde nevoilor organismului copiilor aflati în creștere. Este un adevărat deliciu pentru copii, și poate fi în orice situație un bun înlocuitor dulciurilor cu un conținut ridicat de zahăr.

Beneficiile tonicul junior în perioada examenelor sunt:

  • Creşte capacitatea de concentrare şi asimilare a informaţiei
  • Stimulează procesul de învățare
  • Favorizează eliminarea oboselii şi a stresului
  • Îmbunătăţeşte performanţele fizice şi intelectuale
  • Întăreşte sistemul imunitar


Tonicul junior - aliatul copiilor pentru imunitate, memorie și vitalitate

Cum se administrează tonicele apicole?

Fiind ambalate sub formă de fiole, tonicele apicole sunt uşor de administrat. În plus, le poţi lua cu tine oriunde, nefiind nevoie să le păstrazi la frigider.

Tonicele apicole se administrează, de preferință, dimineața, cu 20-30 minute înainte de masă.
Doza uzuală recomandată este de 1 fiolă/zi pentru copii şi 1-2 fiole/zi pentru adulţi.

Lăptişorul de matcă pur şi tonicele apicole nu sunt recomandate copiilor mai mici de 2 ani.

Ia-ți doza de informații despre Tonicele apicole - doza zilnică de imunitate, vitalitate şi memorie de elită


Având în compoziţia sa cele mai importante substanţe nutritive necesare organismul nostru în perioadele de efort intelectual susţinut, lăptișorul de matcă pur reprezintă un aliat de nădejde şi un înlocuitor natural al pastilelor pentru memorie, consumate intens în perioada examenelor.

Îţi recomandăm să începi din timp o cură cu lăptişor de matcă pur sau cu tonicele apicole, pentru a te putea bucura de efectele benefice ale acestora în perioada examenelor sau în sesiune.


Articolul anterior Polenul crud Apiland

Lasă un comentariu

* Câmpuri obligatorii